vineri, 8 octombrie 2010

It's Friiiiiiiiiiiiiidaaaaaaaaaaaaaayyy!!!



Probabil nu ati ghici nici intr-o suta de ani unde am fost eu aseara. Ieri a fost targ de joburi la Kungliga Tekniska Högskola (echivalenta Politehnicii noastre) si firma noastra a fost unul din sponsori, asa ca a primit 2 locuri la petrecerea studenteasca de la sfarsitul zilei. Si cum probabil ati intuit deja, unul a fost al meu!
O petrecere studenteasca inedita, unde totul a fost organizat ca la carte pentru ca studentii sa se simta cat mai bine. Asadar, sampanie si mici gustari la intrare, mese de poker care sa intretina atmosfera inainte de incepere. Restul petrecerii s-a desfasurat cu studentii stand la masa, o mica scena cu diverse concursuri de inviorare, iar sala rasunand de cantece studentesti (cantate evident de toti cei ce erau prezenti – fiecare student a primit un cataloag cu cantecele ce urmau). Totul a avut loc pe parcursul a 3-4 ore, cu 3 feluri de mancare + bautura. Am ramas destul de fascinata cand am auzit ca genul asta de petrecere se organizeaza destul de des la ei cu scopul de a-i face pe stundenti sa socializeze si sa se mai destinda. Pretul platit de studenti este evident simbolic (60 kr pentru cei ce consuma alcool si 40 kr pentru non-alcoolici), cea mai mare parte a cheltuielilor fiind suportata de firmele care sponsorizeaza.
A fost o experienta interesanta pentru mine. Pacat ca nu am avut si noi parte de asa ceva in timpul studentiei!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu