sâmbătă, 24 iulie 2010

Vestea cea mare!



Stim ca asteptati cu totii vestea cea mare. Pentru cei ce nu au aflat inca, ne-am luat barca! Una micuta – de 5 persoane, gonflabila si cu motor de 9.9 cai putere…adica se zice ca ajunge la 30 km la ora.
Asta e unul din motivele pentru care nici nu am mai scris de ceva vreme, ca ne-am gasit ocupatie. Luni am fost la party, marti am mers sa ridicam barca (a comandat-o SO pe net si a venit la un magazin din sudul Stockholmului), miercuri am fost sa o testam. Pentru ca a fost prima data – a durat cam mult instalatul rotilor, motorului si umflarea barcii, pusul podelei (are podea de fibra de sticla). Am plecat la 16 si am ajuns acasa la 23.30. Desi mersul cu barca a durat mai putin de 45 de minute. Poate data viitoare o sa ne descurcam mai bine. Ieri am fost la plimbare sa gasim locuri din care sa “lansam” barca. Si, desi e apa cat poti cuprinde cu ochii pe aici, noi nu am gasit locuri la care sa ajungem cu masina langa apa si sa aiba si rampa pentru barci si parcare pentru masini. O sa mai insistam. Miercuri am fost intr-un loc pe care il notasem pe GPS intr-una din drumetiile noastre anterioare.
SO si-a facut de lucru cu barca, pentru ca dupa sosirea ei au aparut si alte nevoi: carut pentru carat barca, bormasina, suruburi si surubele pentru instalatul rotilor si a rezervorului de benzina, sfori si multe altele.
Desi ne propusesem sa iesim cu barca week-endul asta, vremea ne face in ciuda. Azi ne-am trezit tarziu, iar dupa-amiaza a plouat. Maine se anunta ploi toata ziua.
Eu am inceput sezonul de shopping fara prea mult spor. Incep usor usor reducerile in Stockholm, dar mie mi se par toata hainele urate. Sunt magazine intregi din care nu mi-as cumpara nimic, nici daca ar costa 1 kr. SO zice ca sunt fitzoasa, eu zic ca producatorii de haine au luat-o razna.
Iata si cateva poze cu barcuta:

Pregatire...



Mici neclaritati legate de motor...



Si...gata!

2 comentarii:

  1. Sa o stapaniti sanatosi si fara incidente! Abia asteptam sa o probam si noi. Cat mai multe lansari si ..fir intins!

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumim, multumim si va asteptam! Pana atunci o sa descoperim si locurile unde trage pestele cel mai bine.

    RăspundețiȘtergere