Show must go on

Un pic mai bine

Noua mea pasiune

PS: Va avertizez ca e doar inceputul! Nu vor fi ele lungi, ca nu se accepta de cei mici, dar pictate vor fi! :D

Cozonaci

Ingrediente:

Maia:

-          50 ml lapte

-          50 ml apa

-          1 lingura de zahar 

-          50 gr drojdie

-          3 linguri de faina

Coca:

-          1 kg faina

-          4 oua

-          300 ml lapte

-          300 gr zahar

-          1lingurita sare (eu nu pun deloc)

-          75 g unt

-          75 ml ulei

Umplutura:

-          nuci

-          cacao

-          zahar

-          zahar vanilat

-          stafide

-          rahat

Mod de preparare:

Se face intai maiaua: se amesteca zaharul cu faina si drojdia si se toarna peste ele laptele si apa caldute. Se omogenizeaza si se lasa la crescut.

Se freaca galbenusurile cu zaharul (si sarea daca puneti), peste care se pune
laptele fierbinte cite putin. Se toarna compozitia peste faina si se amesteca bine. Maiaua se pune cand coca este calduta. (Atentie: sa nu se opareasca drojdia!). Se framanta pana incepe sa se ia de pe maini (eu am sarit pasul asta, pentru ca am facut coca la masina de paine). Se adauga uleiul si untul topit caldute. Se framanta din nou pana cand se ia de pe mana. Se lasa la crescut la caldurica.

Umplutura: Se amesteca zaharul, cacaoa si nucile, iar ca sa devina o pasta adaugam cateva linguri de albusuri batute (oricum raman de la coca). Cantitatile le stabiliti singuri, la mine umplutura e „fara numar”. Pe langa umplutura se mai pun stafide si rahat taiat. Ignorand mitul ca daca are prea multa umplutura nu creste cozonacul, eu pun nuci, stafide, rahat din plin, lasa, sa ramana cozonacul meu mic dar sa fie bun! (btw nu mi s-a intamplat niciodata sa nu creasca) .

Cind coca a crescut, cam in doua ore, se imparte in 4 parti egale pe masa unsa cu ulei. Se ia cate o parte pe rand, se intinde cu sucitorul sau cu mana  se unge cu ulei se impatureste in 4 si se mai lasa cam 5 minute. Eu partea asta am sarit-o.

Apoi se ia fiecare parte, se intinde  din nou,  se pune umplutura si se ruleaza. Din doua parti rulate  se impleteste un cozonac. Se pune in tava tapetata cu hartie de copt. Se lasa la cresut in tava cam 30 de minute si se unge apoi cu galbenus amestecat cu lapte.

Numarul de cozonaci variaza in functie de marimea tavilor -  eu din cantitatile de mai sus fac 4 cozonaci, nu doi.

Se pune in cuptorul bine incalzit. Se lasa cam 25 min la foc mic se intoarce tava si se mai lasa 20-25 min la foc mediu.

Pare complicat, nu? Iata variata mea simplificata:

Se face maiaua. Se pune in masina de paine faina peste care turnam amestecul de galbenusuri cu zahar si lapte fierbinte. Dam drumul la programul de framantat aluat. Dupa ce se incorporeaza faina, turnam maiaua (crescuta). Topim untul si incalzim uleiul si le aruncam si pe ele in masina, la framantat. Lasam masina sa isi faca treaba (cam 1 ora si 20 de minute dureaza la mine).

Apoi impartim coca in 4 parti egale (pentru 2 cozonaci, am injumatatit cantitatile de mai sus), fiecare parte o intindem cu mana, punem umplutura si o rulam. Facem cozonacii si ii punem in tavi si ii ungem cu galbenus cu lapte. Eu ii las la crescut in cuptorul usor incalzit (i-am dat drumul un minut si apoi l-am oprit). Azi i-am lasat in cuptor la crescut doua ore, timp in care am fost la cumparaturi. Cand am venit am dat drumul la cuptor si i-am copt la 175 de grade 20 de minute la 200 de grade 25 de minute.

Prima ninsoare

Au scazut temperaturile incet-incet pana cand...s-a lasat cu ninsoare.

De acum pana prin martie speram sa vedem doar alb in fata ochilor. Tocmai ce am cumparat pentru CO manusi serioase, gecuta si cizmulite, in concluzie e pregatita, sa tot ninga de-acum! Dupa o toamna colorata superb am putea sa ne clatim ochii cu un alb imaculat.

Magazinele sunt pline de podoabe pentru Craciun inca de acum doua saptamani. Puteti incepe numaratoarea inversa pana venim! :)

Clatite americane cu banane

Ingrediente:
- 1 cup faina (120 g)
- 1 lingura zahar
- 2 lingurite praf de copt
- 1 ou
- 1 cup lapte (237 ml)
- 2 linguri ulei
- 2 banane

Mod de preparare:
Se amesteca faina cu zaharul si praful de copt. Separat se bate oul si apoi il amestecam cu laptele si cu uleiul. Turnam compozitia lichida peste faina + zahar + praf de copt. Adaugam cele doua banane strivite cu furculita.
Se prajesc la foc moderat (eu folosesc un pic de unt) in tigaie cat mai mica (eu am una ca pentru pitici). Trebuie sa iasa mai grosute decat clatitele obisnuite.
Noi le-am papat ca la ele acasa, calde, cu feliute de banana si sirop de artar. Delicios!

(Primul desert pentru intreaga familie, si CO a papat cateva margini de clatita (fara sirop, bineinteles). Dar nu ma mai mir, ca doar ea e obisnuita cu clatitele, mananca in fiecare zi de joi la gradi.)

Placinta cu fructe

Tot fac placintuta asta in ultima vreme si mereu pierd vreme sa caut pe unde e salvata pe calculator. Din cauza asta, mi-am facut un pic de timp sa o scriu in "cartea de bucate" online, ca sa o gasesc mai usor (si poate mai foloseste si altora). Reteta este extrem de simpla, iar placintuta buna-buna.

Ingrediente:
Aluat:
- 100g unt
- 3 oua
- 150g zahar (2,5 dl)
- 120g faina (2 dl)
- optional 2-3 linguri zahar pudra (pentru a o pudra cand e gata)

Umplutura: orice fructe: prune, piersici, nectarine, fructe de padure, mere, etc.
Eu am facut varianta cu pere de data asta:

Mod de preparare:
Se freaca bine zaharul cu ouale si apoi se adauga untul topit. Se adauga faina si se amesteca bine. Se aseaza fructele curatate si feliate pe fundul tavii si se toarna aluatul peste. Se da la cuptorul incins la 175grade C cam 35-40 min in partea de jos a cuptorului.
Se papa rece cu sos de vanilie.

Varianta cu mere: 3-4 mere curatate si taiate felii se pun in tava. Peste ele se pudreaza 2 linguri zahar, 50gr alune, nuci, migdale tocate marunt si 2 lingurite scortisoara. Apoi se toarna aluatul si se da la cuptor.

Brownies

Ingrediente:
- 1/2 cup unt (110 g)
- 1 cup zahar (200 g)
- 2 oua
- 1 lingurita vanilie
- 1/3 cup cacao (40 g)
- 1/2 cup faina (60 g)
- 1/4 lingurita praf de copt

Mod de preparare:
Se incalzeste cuptorul la 175 de grade.
Se topeste untul, se ia de pe foc si se adauga zaharul, ouale si vanilia, iar apoi cacaoa, faina si praful de copt. Se coace 25-30 de minute (nu mai mult, ca nu trebuie sa se usuce).
Puteti sa adaugati nuci, stafide sau sa ii puneti deasupra glazura sau ciocolata topita. Noi prima data am savurat-o simpla (cu un pahar de lapte) si a fost delicioasa.

Mancarica de toamna

Mi-a facut SO observatie ca nu mai postez retete pe blog. Adevarul e ca gatesc in continuare la fel de des, dar nu mai am timp sa le pozez si sa scriu retetele.

Duminica insa am facut ceva absolut delicios ce merita incercat (eu cu siguranta o voi repeta). Nu des gasesc retete demne de a fi incercate (cu atat mai putin postate pe blog) in revistele suedeze. Asta este una din exceptii. 

Ingrediente:

-          carne de porc 1,5 kg

-          ulei

-          3 cepe

-          8 catei de usturoi (maricei)

-          3 rosii

-          ½ telina

-          1 pastarnac

-          4 morcovi

-          4 mere

-          150 ml vin (eu am pus alb, merge desigur si rosu)

-          1 cubulet knorr

Mod de preparare: 
Se taie carnea in bucatele mici si se prajeste in putin ulei. Cand e gata, adaugam ceapa taiata felii mari si o calim cam un minut, apoi morcovii, pastarnacul si telina taiate cubulete mari, le lasam inca 2 minute pe foc, iar in final adaugam usturoiul (taiat felii) si rosiile feliate. Se mai lasa vreo 2 minute pe foc.
Mutam tot amestecul intr-un vas termorezistent (de bagat la cuptor), adaugam merele curatate de interior (nu de coaja) taiate cuburi mari, cubul knorr dizolvat intr-o ceasca de apa calda si vinul. Se baga totul la cuptor la 200 de grade pentru o ora, o ora si un sfert.  
Se serveste cu piure sau cu orice vreti voi. Este delicioasa, cu aroma tomnatica!

Prima tunsoare in Suedia

Suna intr-adevar cam ciudat ca, desi stam pe aici de mai bine  de 4 ani nu am ajuns niciodata la coafor. Dar cand ai omul tau de incredere in tara, care nu da niciodata gres, de ce sa risti? Eh, pana acum cand mi s-a pus pata sa ma tund.
Planificare ca la carte: nu am timp sa ma tund dupa serviciu (ca iau copilul, iar cand l-ar putea prelua SO ar fi prea tarziu, ca astia inchid destul de devreme si la frizerii), inainte de serviciu nici atat (nu deschide nimeni pentru mine inainte de 6:00 – nici nu as avea pretentii!), asadar trebuia sa aleg un moment din timpul cand sunt la serviciu. Am gasit un salon aproape de serviciu si mi-am facut programare (cu 3 saptamani inainte!!!) in timpul pauzei de masa. Eficient, nu?
Vine si ziua mult asteptata, imi iau geaca si o tulesc la tuns. Nu stiam exact unde e salonul ca l-am gasit pe internet, iar programarea am facut-o telefonic. Am ajuns un pic mai devreme. Intru si sunt intampinata de o pitipoanca, ocupata sa tunda un alt client.
Ea: blonda pana in maduva oaselor, parul lung si buclat, buze umflate mai ceva ca ale Oanei Zavoranu, machiata pana in dinti, cu o bluza decoltata, fusta mai scurta ca palma mea (de-alea de ma tot intreb eu prin magazine cine le cumpara; acum s-a elucidat misterul!), si in pantofi cu toc de minim 12 cm, dupa aprecierea mea.
Eu: pantaloni negri de birou, pulover gri, simplu, la baza gatului, pantofiori-opincute negri, comozi.
Ma masoara cu dispret din cap pana in picioare. Desigur, tinuta mea de birou nu a dat-o pe spate: pantaloni nemulati, puloveras gri, nici macar decoltat, iar pantofii fara pic de toc (deh, dupa ce ai dureri de spate, nu iti mai arde de tocuri!). O potaie de dimensiunea unul pantof se repede la mine cu un latrat ascutit, dar dupa ce e certata, se retrage ascultatoare spre „patut” cu coada intre picioare.
Pitzi ma intreaba daca sunt eu (impresionant, mi-a pronuntat numele extrem de corect, desi se vedea ca era suedeza get-beget) si ma invita sa iau un loc pe canapea sa astept. Pentru ca habar nu aveam cum vroiam sa ma tund, am sperat ca gasesc ceva modele de frizuri in revistele de pe masuta. Desi un teanc considerabil de peste 30 de reviste zacea pe masa, niciuna nu era cu modele de frizuri. Ghinion!
Cand imi vine randul la tuns, o intreb pe pitzi ea ce propunere ar avea (doar era stilista, asa scria pe ea). Se uita un pic la mine, pare concentrata din cale-afara, mijeste ochii (mi s-a parut chiar ca genele i s-au lipit un pic de la prea mult rimel) si vine cu ideea stralucita: ”Pai, sa pastram forma asta si il mai scurtez un pic!”. Nu sunt niciodata relaxata cand ma duc la o coafeza la care nu am mai fost. Ma gandesc mereu ca o miscare gresita de foarfeca te poate deprima pentru cateva luni bune (pana creste la loc). Asa ca, in incordarea mea in asteptarea raspunsului, procesez repede propunerea ei, si o accept aproape instantaneu. Cred in continuare ca a fost cea mai buna decizie: daca fata atata stie, sa mai scurteze un pic din el, cum sa o pun eu sa ii dea o alta forma? Prea complicat si mult prea riscant!
Dupa ce am decis ce si cum, ma invita la spalat pe cap. Se vedea ca nu prea are chef de tuns, iar de spalat pe cap nici atat. In fata mea, la oglinda erau cateva reviste de rafoit in timp ce sunt tunsa si o placuta gravata cu textul „you can't be successful unless you love your work”. Impresionant si totodata total nepotrivit! De reviste nu m-am atins, eram prea incordata sa imi arda sa citesc ceva, in schimb am citit textul gravat de zeci de ori, intrebandu-ma cum a ajuns acolo.
Initial a taiat foarte putin – chiar credeam ca nici nu se va observa ca m-a tuns. Dar treptat, tot tundea si tundea, si pana la urma l-a scurtat bine. Ma intreb daca a taiat stramb la inceput iar apoi a continuat sa il „niveleze”... M-am bucurat cand a bagat foarfeca aceea cu dinti (care taie o suvita da, una nu), ca imi place aia. Numai ca nimeni nu a mai folosit-o atat de mult ca pitzi, cred ca si ei ii place. Ma gandeam ca raman fara par!
Intr-un final termina, dupa ce ma usuca si mai niveleaza ce mai vede ea, ii mai arat si eu o suvita care nu imi place, o taie si pe aia, mai taie cateva suplimentar. Aduce oglinda si imi arata cum m-a tuns in spate: stramb tot! Eh, bine ca tunsoarea mea era dinainte asimetrica, sper ca nu se va observa!
Inainte sa plec imi da cartea de vizita pe care notase 350 si imi spune ca daca revin sa o arat si primesc reducere de la 500 SEK la 350.
Hasta la vista pitzi!
Noooooooooooot!

Un nou inceput

M-am gandit ca o schimbare radicala merge notata si in “jurnal“.
Inca de cand ne-am intors din Norvegia ne-am intrat in roluri. Gata, s-a terminat cu joaca! Suntem mari, vaccinati si mai ales responsabili! Si, cum un program aglomerat cere un ritm alert, ne-am adaptat.
Programul este urmatorul:

CO:

-          Se trezeste la 8-8:15, papa, merge la gradi

-          Ajunge acasa la 17-17:15, spalat, schimbat, papat – joaca pana seara (adica pe la 19-19:30) cand papa iar, face baita si merge la somnic.

SO:

-          Se trezeste la 7:30-7:45

-          Duce copilul la gradi si isi continua drumul la serviciu.

-          Ajunge acasa la 18:30-19.

Eu:

-          Ma trezesc la 5:45-6. Plec la serviciu.

-          Plec de la serviciu la 16:00, iau copilul de la gradi. Ne jucam, papam, gatim. Dupa ce adoarme CO mai e timp si de curatenie.

Cele de mai sus constituie doar un rezumat, realitatea e mult mai ampla... Si, ca sa am timp de toate, eu mi-am facut un program destul de rigid. Mai precis, nu pot sa ma trezesc mai tarziu de 6, ca as ajunge prea tarziu la serviciu. Trezirea la 6 presupune dus seara inainte de culcare, nu dimineata, ca nu e timp. Micul dejun il pap pe drum, de acasa spre metrou, iar ca delectare in metrou citesc ziarul (normal ca exista si delectari!).
In general iau pachetel, ca sa nu pierd timpul sa ies afara la pranz. Dar asta presupune sa gatesc seara...
La 16 (chiar fara 5) incepe alergatura in sens invers. Daca pierd metroul de 16:08, pierd si autobuzul care ma duce la gradi si sunt nevoita sa merg pe jos (sunt doar doua statii, dar deh, totul conteaza cand esti contra cronometru!). Si cum se intampla ca la ora aia toata gloata suedeza traverseaza gara centrala! Si aici incep nervii si injuraturile, pentru ca mi-am dat seama cat ii urasc pe cei care se plimba prin gara centrala ca pe faleza, sau pe cei derutati si dezorientati care umbla ca bezmeticii de nu stiu nici ei unde vor sa ajunga, pe cei care blocheaza intrarea la metrou stand si scotocind prin geanta abonamentul, pe cei ce populeaza peronul cand eu trebuie sa il strabat pe tot, cap-coada ca sa urc in primul vagon, sa fiu aproape de iesirea din statie la coborare. Si ma mai enerveaza si prea-zelosii soferi de autobuz care nu asteapta in statie pana la ora la care ar trebui sa plece.
Ok, acum sa privim si ”the bright side”, partea buna a lucrurilor.
Trezindu-ma asa de dimineata... nu, nu ajung departe, dar castig o gramada de timp! Mergand asa devreme la serviciu am timp sa fac o groaza de taskuri in liniste si pace, pana vine tot poporul – cam la 9 se aglomereaza. Pentru ca petrec o jumatate de ora in metrou am timp sa citesc ziarul la dus si dintr-o cartea la intors. Plecand la 16 de la serviciu, pare ziua de lucru mai scurta – avand in vedere ca cei mai multi inca mai muncesc! Ajungand acasa devreme am timp sa stau si cu CO un pic mai mult.
Asadar, toate bune si frumoase!
Pe la noi toamna se apropie cu repeziciune – ieri erau 4 grade cand am plecat de acasa. Am crezut ca nu vad bine afisajul, dar intr-adevar, afara aproape ca mi-a inghetat nasul. Citeam intr-un ziar saptamana asta, in Suedia anul asta au fost fix 6 zile cu temperaturi de peste 25 de grade! Intrebarea e: cum ne trimiteti niste caldura de pe acolo, ca am inteles ca va prisoseste?!