Mi-am
pierdut orice speranta azi. Am crezut ca statul suedez va scapa de reteaua asta
de cersetori care a impanzit Suedia din nord pana in sud, din est pana in vest.
Am sperat ca oamenii poate se vor
satura de ei, ca ii vor trimite de unde au venit si se va termina cu povestea
asta trista si poate in timp, va fi si uitata. Suedezii nu inteleg minciuna, ei
cred ca toti sunt corecti ca ei, ca toti vor sa munceasca, doar ca unora le
lipseste sansa. Eu cred ca rromii din Suedia sunt in al noualea cer, ca
nu au dus-o niciodata mai bine ca aici.
De cand s-a
facut mai frig, “doamnele” au fost inlocuite pe alocuri de “domni” – probabil
sunt mai rezistenti la frig. Asa s-a
intamplat prin Outlet, asa s-a intamplat si la Ica de la noi din cartier. Domnul
care cerseste la Ica e distins. Are cojocel de lana si, mai nou, isi aduce
scaun – de ce sa stea ca fraierul pe jos?!. Incep sa cred ca programul de lucru
e de 12 ore, ca l-am vazut cand am venit de la sedinta cu parintii (pe la 20)
ca pleca, iar SO il gaseste mereu la datorie de dimineata cand o duce pe
Cristina la gradi. Castiga destul de
bine, l-am vazut odata numarand ”prada” – nu o duce rau deloc pentru o Ica mica
de cartier. De noi stie ca suntem ”de-ai lor” – ne-a dat Cristina de gol – a doua
zi mi se adresa in romana.
Azi m-am
amuzat tare. In cautarea de cereale eco de bebe am trecut si pe la Ica. La usa –
domnul cu un nene suedez, care tocmai ce ii inmana o punga cu alimente proaspat
achizitionate de la Ica. El incearca sa ii zica ceva, suedezul nu pricepea.
Intra amandoi de manuta in magazin, exact in fata mea. Pai ce sa vrea nenea? O bagheta de paine, ca ii
daduse nenea un pui rotisat si nu avea cu ce sa il manance!!! Nu i-am
urmarit, dar sunt convinsa ca i-a luat-o suedezul – ei chiar ii cred nevoiasi. Cand ne intorceam cu Cristina, era ospat
mare la domnul din fata de la Ica.
Tot azi, in Vällingby, urcam cu caruciorul
de la Coop spre Hemköp. Atarnata de balustrada, ma saluta cineva cu un ”Hej,
hej”energic, de parca ne-am fi cunoscut de-o viata. Nu aveam vizibilitate buna
si in fractiunea de secunda pana sa ii zaresc fata mi-au trecut prin fara
ochilor toate persoanele pe care le stiu, framantata de cine ar putea fi. La
sfarsitul benzii de urcat s-a elucidat misterul: ”doamna” de afara, intrase sa
se mai incalzeasca probabil. Mi se pune un nod in gat de cate ori ii vad. Nu,
nu vom scapa niciodata de ei, vor fi mereu ”de-ai nostri” in fata suedezilor
iar noi vom fi ”de-ai lor”!